Arhitecţii de software, bine cotaţi şi la mare căutare !


Zeci de companii americane de top caută să recruteze remote, la nivel global, pe platforma online Crossover, experţi-cheie pentru un rol specializat şi elitist care asigură designul anatomiei sistemelor informatice: Chief Software Architect.

La Crossover, am adaptat procesele de recrutare pentru rolurile de Chief Software Architect astfel încât să venim în întâmpinarea cerinţelor candidaţilor noştri. 

Cei ce ajung în elita globală a arhitecţilor software care lucrează pentru clienţii Crossover din S.U.A beneficiază de provocări profesionale pe măsură, învaţă mereu ceva nou şi colaborează direct cu cei mai buni profesionişti internaţionali ai momentului din domeniul lor. 

După 1-2 ani de colaborare, ei devin adevăraţi discipoli ai acestor mentori americani, împreună cu care se formează practic la standarde globale şi de la care pot să "fure" meserie autentică. 

 

Arde etapele în carieră cu Crossover!

Crossover nu este doar un rezervor global de talente şi o şcoală de productivitate şi eficienţă, este şi un accelerator de cariere. În reţeaua noastră sunt mai multe poziţii "cu greutate" deschise în orice moment, spre care te poţi îmbarca imediat, decât în orice corporaţie. În nicio mare corporaţie nu există o ofertă atât de bogată şi o cerere atât de densă de Chief Software Architects. 

Toţi clienţii Crossover îşi doresc talente cu autoritate profesională, tehnică şi chiar managerială, iar oferta lor agregată pentru poziţiile de experţi este una imbatabilă. Prin însăşi natura business-ului lor, clienţii noştri caută doar seniori, doar oameni cu o experienţă şi expertiză bogată.

Un Senior Developer care nu a fost niciodată Chief Software Architect pe cartea de muncă poate aspira pe loc la un asemenea rol dacă este capabil să îl obţină prin tehnologiile şi experienţele profesionale la care a fost expus în echipele de dezvoltare software din care a făcut parte. 

Viteza cu care arzi etapele în carieră depinde doar de tine, de ambiţia ta, de rezultatele tale, de obiectivele pe care ţi le propui şi pe care dovedeşti că eşti capabil să le atingi. 

Impactul muncii tale e mult mai mare într-un start-up tehnologic decât în echipele de 3-4 ori mai numeroase ale unei multinaţionale. Acolo eşti doar o rotiţă dintr-un mecanism funcţional, la Crossover eşti o componentă cheie, esenţială a procesului, eşti omul orchestră, dirijorul sau chiar întreg mecanismul. 

Ţinta Crossover şi pariul nostru are ca miză piaţa gigantică de start-up-uri tehnologice inovative din SUA. Iar profilele de candidaţi pe care le căutăm, talentele de top pe care le selectăm trebuie să se potrivească bine cu aceste start-up-uri antreprenoriale care caută profesionişti de tipul "one man show", experţi cu abilităţi complexe şi extinse, seniori capabili să experimenteze tehnologiile promiţătoare ale viitorului. 

În reţeaua Crossover, 90% dintre poziţiile oferite de clienţii noştri sunt de roluri de senioritate, autoritate şi responsabilitate profesională, valori şi calităţi răsplătite pe măsură. 

 

Fluenţa globală - moneda de schimb pe care candidaţii Crossover trebuie să o aducă la masa negocierilor cu angajatorii

Goana americană după aur nu s-a încheiat, de fapt, niciodată. Cu o viziune aproape obsesivă de scalare permanentă pe creştere a modelului lor de business, companiile americane pentru care recrutează Crossover caută profesionişti care se pot recalibra din 3 în 3 luni unor obiective de business aflate în continuă schimbare, profesionişti dispuşi să automatizeze pentru a elimina rutina şi costurile fixe. Automate to eliminate. 

Atunci când eşti prezent în 80 de ţări, când lucrezi cu profesionişti de top proveniţi din 80 de culturi diferite, devine obligatoriu să creezi un cadru comun de comunicare dincolo de interculturalitate, care transcende diferenţele şi vizează să creeze cetăţeanul şi inginerul global. 

Inginerul global nu renunţă la nimic din ceea ce îi este propriu şi valoros, doar adaugă o conştiinţă globală non-discriminatorie care nu se concentrează pe diferenţe, o etică protestantă a muncii, disciplinei şi progresului permanent şi o rigoare în proceduri şi obiective. Noi, românii, trebuie să învăţăm să ne alăturăm acestei conversaţii. 

Auto-educaţia, disciplina efortului personal de formare, alocarea de timp pentru acest demers de evoluţie personală presupun să nu pui frâu curiozităţii, să te avânţi dincolo de spaţiile sigure şi cunoscute, de pământul ferm de sub picioare, acolo unde poate fi periculos pentru că "hic sunt leones", adică există teritorii neexplorate, riscuri şi necunoscute. 

Trebuie să învăţăm că setul de competenţe hard şi soft pe care îl deţinem este singura garanţie a faptului că alegerea ne aparţine, că suntem valoroşi, că putem opta.

Profesionistul performant şi eficient este sigur pe el. Are o imagine de sine pozitivă şi suficientă încredere în propriile forţe pentru a-şi asuma provocări şi a acţiona în direcţia obţinerii de rezultate şi a valorificării depline a potenţialului său.

 

Provocările arhitecturii orientate spre servicii în cloud

Un bun arhitect software, orientat spre dezvoltarea de servicii în cloud, poate traduce cerinţele de business ale clienţilor într-o arhitectură a aplicaţiei care să le poată susţine şi satisface într-un mod eficient. 

O preocupare importantă a sa constă în transpunerea cerinţelor clienţilor - verbale sau extrase dintr-un document ce conţine termenii de referinţă ai viitorului produs - într-o aplicaţie funcţională şi scalabilă, care să poată deservi orice creştere exponenţială a numărului de utilizatori şi a consumului aferent de resurse cloud, ţinând cât mai bine sub control costurile sale de operare. 

Decizia privind bugetele de investiţii în IT se ia preponderent în sectoare economice din afara acestei industrii, iar satisfacţia clientului direct depinde de capacitatea arhitectului de a asigura scalabilitatea şi monetizarea aplicaţiei.

Arhitectura software orientată spre servicii trebuie să se asigure de existenţa unei sincronizări reale între perspectiva de business şi cea de implementare IT, prin orchestrarea unor servicii şi module gândite să funcţioneze independent, în condiţii de volatilitate datorate modificării pe parcurs a cerinţelor venite din partea clientului. Arhitectul software trebuie să balanseze rezultatele urmărite cu resursele disponibile, livrând valoare pentru clienţi. 

 

Testarea tehnică a candidaţilor Crossover

Proiectul de evaluare şi testare (partea cea mai importantă și consistentă din întreg procesul de recrutare) - care simulează scenarii şi situaţii provocatoare cu care vă veţi confrunta în activitatea voastră viitoare, desprinse din viaţa cotidiană a contractorilor Crossover - este eficient şi riguros, iar parcurgerea lui durează maximum 2 zile, fiind modificat semnificativ pentru a răspunde solicitărilor candidaților noștri. Noul test cuprinde:

  1. Un test online (chestionar de întrebări - 60 de minute)

  2. Un test offline (durata medie efectivă fiind de 12 ore), ce propune:

  • Code și design review, cu explicații cât mai elaborate, pe un cod existent oferit de noi

  • Dezvoltarea a 2/3 funcționalități noi, pe un cod existent oferit de noi

  • Scrierea de teste pentru codul existent dar și pentru noile funcționalități

  • O prezentare în care vei răspunde unor potențiale intrebări (5 la număr). Întrebările provin din partea unor stakeholderi reali (Hiring Manager, VP of Engineering, CEO), reprezentând companiile americane ce recrutează prin platforma noastră.

   3. Interviul (ultimul pas) cu unul dintre membrii echipei de evaluare

Vă invităm să parcurgeţi evaluarea Crossover - confortabilă, rapidă, adaptată la cerinţele utilizatorilor. Vă veţi simţi respectaţi încă de la prima interacţiune cu reţeaua globală de talente, iar timpul vostru va căpăta altă valoare!

Rezultatele evaluării se primesc rapid. Veţi şti foarte repede dacă aţi fost acceptaţi pe piaţa internă Crossover pentru a începe să primiţi oferte tentante, motivante şi provocatoare de angajare.

Întregul proces de hiring poate fi finalizat cu succes în doar 5 zile de un candidat motivat.

 

Angajator american caut programator român de Java. Aştept provincia - micile oraşe şi mediul rural

Răspunsul la întrebarea privind modalitatea optimă de valorificare a competenţelor şi abilităţilor tehnologice ale programatorilor români localizaţi în mediul rural şi în micile oraşe pare unul firesc: munca la distanţă. 

Lucratul de acasă, remote, într-un sistem virtual şi global organizat şi bine pus la punct, care asigură clienţi şi proiecte provocatoare profesional şi bine plătite - precum cel propus de Crossover - aduce toate beneficiile aşteptate de IT-iştii români: flexibilitatea orarului, eliminarea navetei, locul de muncă plăcut (din mijlocul grădinii de la ţară sau căsuţa din copac), alegerea stilului de viaţă preferat, fără necesitatea relocării permanente într-unul din marile oraşe poluante şi stresante. 

De aceea, Crossover îi aşteaptă în reţeaua sa virtuală de talente globale pe toţi programatori români pricepuţi la Java din provincie, din mediul rural, din micile oraşe ale României. 

 

Crossover ajută România să îşi păstreze talentele în ţară

Crossover are soluţia pentru a reţine şi readuce în România talentele de top din IT, care sunt plătite "regeşte", ca în SUA, pe măsura valorii lor şi se bucură în acelaşi timp de o putere de cumpărare sporită, consumând produse, servicii şi plătind taxe în România. 

Analizând nivelul comparativ al preţurilor în structura cheltuielilor de consum de produse şi servicii ale unei gospodării medii din România, acesta este de 52% din media preţurilor în ţările din zona Euro şi de 47% faţă de preţurile medii de consum practicate în USA.

Onorariile medii plătite talentelor de top IT din România de către Crossover sunt de 70% din valoarea celor plătite programatorilor americani. În concluzie, programatorii români talentaţi ajung să trăiască mai bine în România decât programatorii americani în SUA, lucrând remote, în echipe globale virtuale, oricând şi de oriunde. 

România a ajuns deja recent cea de a zecea economie din UE după Produsul Intern Brut calculat la paritatea puterilor de cumpărare standard (potrivit datelor publicate de Eurostat), adică a intrat în top 10 la nivel european din perspectiva nivelului de trai. Ritmul ridicat de creştere a PIB faţă de nivelul mediu european, amânarea aderării la zona Euro, supapa cursului de schimb aflată la dispoziţia B.N.R. şi relativa stabilitate a preţurilor şi serviciilor la un nivel mai redus în raport cu cele practicate în Occident sunt factorii cecontribuie la acest rezultat relativ surprinzător. 

Prin platforma de hiring dezvoltată de Crossover am creat un instrument eficient pentru munca la distanţă care ajută România să îşi păstreze talentele, oamenii de valoare în ţară şi, de asemenea, să recheme acasă, la familia şi casa lor, programatorii din diaspora. 

100 de programatori români lucrează deja pentru reţeaua globală de talente Crossover şi aduc în ţară 4 milioane de euro în 2016 (10 milioane de euro estimativ în 2017) din exportul de servicii IT, bani pe care îi consumă preponderent în România. 

Piaţa IT creşte şi contribuie activ la stimularea consumului, la adoptarea tehnologiilor inovative şi disruptive, la ofertarea de job-uri stimulante şi provocatoare profesional, la conferirea unei libertăţi de alegere în viaţa personală şi de familie a programatorilor. 

Experienţele de călătorie, de descoperire şi studiu devin alternative accesibile, iar visurile devin realitate. Colaboratorii Crossover pot lucra remote din diferite oraşe ce dispun de o infrastructură bună de acces la Internet, călătorind şi creând oriunde în lume. 

Oportunităţile de carieră furnizate de Crossover IT-iştilor - printr-o paletă tot mai largă de clienţi internaţionali aflaţi în portofoliul său şi prin proiectele demarate şi derulate de aceştia - conferă flexibilitate, dar în acelaşi timp şi consistenţă a veniturilor prin caracterul full-time şi constant ridicat al ofertei de joburi şi roluri active, spre deosebire de proiectele punctuale, project-based, ocazionale şi part-time disponibile pe platformele de freelancing pentru servicii. Puţini IT-işti trăiesc doar din oportunităţile de freelancing de pe alte platforme, acestea fiind mai mult variante pentru al doilea job, în completare faţă de cel stabil.